Alexandru Paleologu QUOTES

1 "  Știu despre Eminescu mărturii directe care contrazic foarte multe imagini despre el. Venea elegant și purta foarte bine, cu dezinvoltură și prestanță, fracul. Iată o primă negare a legendei conform căreia era tot timpul neglijent și i se plimbau insecte pe guler. Pe urmă, dansa foarte bine vals și era plăcut în conversație. "

― Alexandru Paleologu , Breviar pentru pastrarea clipelor

3 " De la complicat la simplu. Lenea gândirii şi pornirile autoritare sunt totdeauna gata să recuze spiritul de analiză. „Nu mai tăiaţi firul în patru”, „lucrurile sunt mult mai simple” etc. Dar în primă instanţă nimic nu e simplu. Drumul cunoaşterii e de la complicat la simplu, adică de la impur către pur. Analiza este, cum bine se ştie, căutarea elementelor celor mai simple, reducerea lucrurilor la principiile lor. Simplul e ceea ce se obţine la urmă, e rezultatul experienţei şi meditaţiei târzii. Uneori bunul-simţ, această rară însuşire, îl discerne de la început, cum fac din uşă acei rari medici cu diagnostic infailibil. Dar nici achiziţiile bunului-simţ, nici diagnosticul sigur nu sunt inspiraţii divinatorii venite cine ştie cum; chiar instantanee, ele nu sunt imediate; traversează complicatul discriminându-1 până la simplu,
comprimând etapele într-o intuiţie fulgerătoare dar mediată, ă la Sherlock Holmes. Simplitatea elementară a marilor adevăruri, evidenţele esenţiale, se găsesc dincolo de toată complicaţia efectivă a realităţii; ele nu se pot afla fără atenţie la toate amănuntele acesteia. Solidele „adevăruri prime” sunt în fond ultime. Superficialitatea brutală, simplificând sumar şi grosolan complicatul, ignoră de fapt simplul, îl face inaccesibil; în acest fel se întăresc neştiinţa şi nedreptatea. "

― Alexandru Paleologu , Bunul-simț ca paradox

5 " Am ajuns cu vremea la încredinţarea că incultura sau cultura nu sunt în raport cu numărul de cărţi citite şi că acestea nu modifică în esenţă vocaţia înnăscută a cuiva pentru cultură sau incultură. Căci există şi vocaţia inculturii. Cunosc oameni care au citit efectiv biblioteci întregi, au dulapuri cu fişe şi ştiu tot ce se poate şti, dar sunt funciarmente şi fără speranţă nişte inculţi. Asta se vede din felul cum se exprimă şi cum abordează anumite situaţii sau probleme. Alţii care n-au citit toată viaţa decât să zicem o sută de cărţi fundamentale (dar sunt atâtea?) au darul culturii, spiritul lor are apetenţa înţelegerii şi cunoaşterii şi se mişcă cu libertate şi siguranţă în lumea ideilor, esenţelor şi formelor.
Fireşte că această apetenţă a spiritului comportă de obicei o irezistibilă şi devorantă sete de lectură: „O sută de mii de cărţi, un milion de cărţi!” cum exclama Papini în acel Uomo finito pe care văd cu melancolie că generaţiile noi ma îl mai pomenesc: să fi fost şi asta una din cărţile a căror tărie se istoveşte după o generaţie? N-am mai recitit-o de aproape douăzeci de ani şi faptul acesta poate că e un indiciu. De ce am recitit de nu ştiu câte ori Don Quijote, Război şi pace, Comedia umană, de pildă, iar pe asta şi atâtea altele nu? Nu e cazul să facem liste, dar recitirile sunt un criteriu de prim-ordin pentru definirea structurii intelectuale a cuiva. Recitirea merge însă destul de greu împreună cu lectura nenumăratelor noutăţi importante care proliferează ca scaunele lui lonescu. În vremea care a început să se îndepărteze, când nu primeam nici cărţi noi, nici reviste, puteam liniştit şi fără jenă să mă îndeletnicesc „a longueur d'année” cu Platon, cu Goethe, cu Shakespeare, dar acum, trebuind mereu să recunosc că nu l-am citit nici pe Updike, nici pe Bellow, nici pe Claude Simon, nici pe cutare sau cutare (cum vedeţi nu sunt în stare măcar să enumăr mai mulţi) încep să am, cum se zice, „complexe”.
Mint. Nu le am. Există o formulă barbară: „a fi cu lectura la zi”. La zi! Ce enormă incultură exprimă asemenea vorbă! Sunt de acord că, mai ales în ştiinţă, nu se poate fără informaţie promptă şi – utopic!- completă. [...] Descartes în a doua parte a vieţii, când şi-a clădit opera, nu mai citea aproape nimic. Faulkner (care afecta de altfel cu cochetărie o falsă ignoranţă) mărturisea că propria lui operă nu i-a îngăduit ani de zile să se ţină la curent cu literatura mai nouă. Cine are ceva de spus, cine are, să zic aşa, o „graviditate” spirituală, şi simte crescând în el rodul gândirii şi imaginaţiei proprii, e din ce în ce mai puţin disponibil şi capătă o aparentă incuriozitate pentru alte lucruri.
Lectura ca deliciu şi totodată ca mijloc de orientare a spiritului, ca situare pe o axă a existenţei, îşi poate împlini integral funcţia doar cu câteva cărţi inepuizabile. Timeo hominem unium libri: înainte de a avertiza contra mărginiţilor la litera unei singure cărţi, această frază a sfântului Toma de Aquino, declară redutabilă puterea celui care i-a asimilat temeinic spiritul.
Dar lectura ca „filatelie” şi ca mijloc de a epata pe ignoranţi e un semn de vacuitate mentală. Vorba lui Montaigne: Surtout, c'est a mon gré bien faire le sot que de faire l'entendu entre ceux "

― Alexandru Paleologu , Bunul-simț ca paradox

7 " Demnă de elogiu e înjurătura noastră principală sau, dacă pot zice, de bază, cea mai simplă și absolută: respingerea preopinentului la starea parentală, poate chiar pregerminativă. E o reducție la neant, o recuzare ontologică. I se retrage adversarului omologarea existențială; e neavenit. E exclus din univers ca progenitura lui Lilith sau ca monștrii preadamici de care e vorba în Cabală. Această negare a entelehiei antagonistului și respingerea sa de la matca originară nu e o sfidare; ea curmă orice dezbatere și contestație, e de primă și ultimă instanță. E deci un dispreț radical și transcendent; dar e, poate, totuși o „casare cu trimitere”, notificând eventual intimatului șansa unei a doua nașteri într-o formă mai convenabilă; în sensul acesta înjurătura noastră e , strict etimologic vorbind, un ditiramb. [...] În tot cazul, ce instinct metafizic superior, ce simț al absolutului denotă această superbă, augustă declarație de „fine de neprimire”! "

― Alexandru Paleologu