3
" „Noaptea aceasta era specială, era ca ultima femeie, care-și lăsa urma de parfum acolo unde începuse amorul – în gând. Scurtă, fugară și, ca orice iubită de împrumut, era carnală. Nu-mi cerea să-i ofer iubire, jurăminte și cuvinte dulci. Știa de ce fel de resurse dispunea, știa ce trebuia să facă și știa în cât timp să dispară până-n zori. Noaptea aceasta purta ceas la mână. Nu voia nimic de la mine și îmi era atât de dragă, pentru că, astfel, îmi aparțineam mie însumi mai mult. Delicat, îmi atinse pielea rece și își lipi buzele fierbinți de vis, cu patosul unei nebunii trecătoare. Mă sărută-n gând, furându-mi respirația și m-am trezit rostind două cuvinte de somnambul, nu „te iubesc!”, ci... „noapte bună!“ Știam amândoi că se va sfârși. Ea nu era fidelă, în caz contrar nu și-ar împărți trupul între duminică și luni. O îmbrăţişam cu drag, căci nu o voi revedea nicicând. I-am păstrat, în gând, urma de ruj și parfumul. "
― Carmen Stoian , Din octombrie până în martie
5
" Tot ceea ce făcea era magic, având puterea de a transforma stările, prin intermediul administrării unor substanțe. Părea a fi Dumnezeul propriilor sentimente, pentru că avea cheia inhibării instinctelor și a detașării complete de ermetica ființă. Întindea linii albe, lungi și groase pe oglinda de pe masă și, apropiindu-se, își zărea chipul, asumându-și viciul. Pentru a scurta traseul dintre realitate și vis, folosea un pai, prin care inspira pe nas praful alb, strălucitor, iar, în câteva secunde, se cufunda în altă lume - acolo unde totul este mai ușor. "
― Carmen Stoian , korsakoff - doar inceputul
7
" Am introdus picioarele în lava păcatelor, care mă strângea cu a sa căldură și am înaintat. Ajuns la brâu, simțeam îngrămădirea sufletelor pierdute și adunate laolaltă de acest tragic destin. Eram sufocat și am încercat să merg înapoi, însă nu puteam; calea de întoarcere era blocată de cei din urma mea care, agitați, avansau. Covârșit, m-am predat senzației lipicios-odihnitoare. În dreptul pieptului, inima goală a devenit efervescentă, dizolvându-se, iar aburul emanat se ridica spre cerul înflăcărat. Priveam cum se înălța, ducând pe celălalt tărâm de iad boarea regretelor rămase în ea, urmând ca dracii de acolo să inhaleze duhoarea morții depline. Mă uitam în sus ca într-o oglindă a infernului. Privirea mi-a fost acoperită de flăcări. M-am scufundat și auzeam cum trosnesc, mistuite, speranțele. Membrele mi-au fost contopite cu ale celorlalți și, unit fiind într-o horă a chinului, m-am ridicat la suprafață, jelind: uuu...uuu...uuu...uuu. Am renăscut prin cântecul și dansul veșnic. În jur, săreau scântei de suflet ce purtau falsa iluzie a fericirii. "
― Carmen Stoian , korsakoff - doar inceputul
10
" Am ales o carte bună să citesc. Coperta avea culoarea pielii și era roasă, la colțuri, de gura timpului nemilos. Abia vedeam să citesc ce scria pe ea – am aflat, până la urmă, de pe cotor. Am deschis-o la întâmplare, pătimaș, ca un amant dornic să-și miroasă iubita, înainte de a o cunoaște. După ce i-am simțit parfumul, i-am citit prefața. Fiecare carte avea un miros unic, pe care nu-l regăseai nicăieri, nici măcar la un exemplar identic, provenit de la aceeași tipografie. Fiecare carte păstra amprentele dorințelor cuiva de a o citi, a regretelor, a încercărilor eșuate, dar, mai ales, amprentele impresiilor de la final. Acestea te puteau urmări o viață. O carte o puteai citi de mai multe ori și o puteai vedea de fiecare dată altfel. Era exact același lucru ca momentul în care cunoșteai o femeie: într-un fel o înțelegi la douăzeci de ani și în alt fel o înțelegi la treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. La douăzeci de ani e posibil să nu ai răbdare s-o termini și, înainte de a o termina, începi alta. La treizeci de ani o citești în paralel cu alta, încercând să te descoperi pe tine. La patruzeci de ani, dacă ea ți-a lăsat o impresie bună, îi dai o șansă până la final. La cincizeci de ani, știi cine ești și ce îți place – o recitești nostalgic, pe nerăsuflate. Dar ce se întâmplă cu acea carte veche, deschisă pentru prima dată? Din ea se varsă, prin particulele de praf, lacrimi uscate. Acea carte, precum iubita fidelă, are ochi doar pentru tine, iar când ți se deschide – citește-o tandru și cu răbdare, căci te-a așteptat mult. "
― Carmen Stoian , Din octombrie până în martie
12
" Am început să-i dezgolesc, încet și fin, un umăr, sărutându-l afectuos. Îmbătat cu parfumul ei dulce de vanilie, am coborât cu gura peste brațul acoperit de mâneca largă a rochiei; i-am suflecat-o și... tresăltă. Se simțea stânjenită și nu înțelegeam de ce, pentru că o vedeam perfectă. Am aprins niște lumânări și am închis lumina, pentru a-i oferi un confort. Am dezgolit-o domol. Îmi plăcea s-o ating tandru, cu buricul degetelor, să simtă că e cea mai prețioasă ființă de pe pământ. Totuși, când ochii mei s-au obișnuit cu lumina discretă a lumânărilor, am observat tăieturi pe brațele sale. Erau atât de multe, încât acopereau fiecare centimetru de piele. Aici nu era vorba despre un accident, ci despre o muncă realizată cu atenție și cu premeditare. M-a cuprins un profund sentiment de compasiune, ce mi-a inhibat dorința sexuală. Am întrebat-o cine îi făcuse asta și tăcu. Ridică din umeri, fără să-i coboare - poate în semn de alint amestecat cu teamă – apoi mi-a mângâiat obrazul. Continua să mă seducă, am închis ochii și, dezmierdându-i brațele, simțeam crestăturile cicatrizate, paradoxal, ca pe niște canini ieșiți de sub piele, gata-gata să muște din gingășia gesturilor mele. Ca un orb, urmăream cu degetele fine harta durerii, marcată pe pielea sa. Drumul spre sufletul ei era anevoios. "
― Carmen Stoian , Misterul Ivorei
13
" – Cum se simte o inimă de piatră?
– O inimă de piatră face parte din natură, are rolul ei! Fără să bată, trăiește veșnic.
– Da, dar este o inimă rece.
– Poate fi încălzită de soare.
– Da, dar ea nu încălzește.
– Încălzește inima mea, pentru că o admir.
– De ce o admiri, Ana?
– Pentru că este sinceră și grea. Nu poate fi sfărâmată de nimic.
– O inimă de piatră nu poate fi distrusă, dar nici nu poate iubi.
– De ce trebuie să fie iubirea reciprocă? Nu pot iubi această piatră, fără a mă simți iubită de ea, la rândul meu?" - dialog din romanul meu "Din octombrie până în martie"; acesta este încadrat la genul ROMANCE și vine astăzi, de ziua îndrăgostiților, cu un cadou. Urmărește site-ul editurii "Berg" și comandă. "
― Carmen Stoian
