" Dar a obosit să mai fie tristă și a obosit să nu-i mai pese că e tristă, să nu mai știe măcar că e tristă, într-un fel. Și în capul ei ca o cutie mica și osoasa înțelege și acceptă faptul că imensa ei nefericire e sortita să rămână lipsită de însemnătate. Deja, chiar în clipa asta, sunt încredințată că o parte din ea vrea să se întoarcă la lucrurile care îi plăceau, să simtă cum o nouă periuță de dinți îi atinge gingiile, de exemplu. Un lucru mărunt ca asta. Ar vrea sa-și lege din nou la brâu un șorț curat și apretat, să curețe jumătate de kilogram de cartofi în trei minute și să îi pună la înmuiat în apă rece. Să lustruiască un borcan de jeleu și să-l pună pe raftul de sus, lângă tovarășii lui. Să lingă cu limba un plic, să-i lipească un timbru într-un colt, să-l pună la cutia cu scrisori. Ar vrea să își curețe trupul cu o rafala de râsete și să cedeze forței gravitaționale.
Se va întâmpla. Toată suferința va fi dată la o parte. Din clipă în clipă "

― Carol Shields , The Stone Diaries