" Nu citesc ziare,nu ascult şi nici nu mă uit la pogramele de ştiri.Încet şi pe neobservate dispare cel mai credincios tovarăş din viaţa mea:anxietatea,moştenită atât de la mama cât şi de la tata,aşezată chiar în centrul identităţii mele,demonul şi în aceelaşi timp prietenul şi stimulatorul meu.Mi se antenuează nu numai suferinţa,angoasa şi sentimentul de umilire ireparabilă,dar mi se eclipsează şi estompează şi forţa propulsivă a creativităţii.
Aş fi putut rămâne un caz medical pentru tot restul vieţii mele.Existenţa îmi era aşa de plăcută în aceea stare de melancolie.Ea era ocrotită cu atâta delicateţe.Nimic nu mai este real,nimic nu mai are vreo importanţă,nimic nu mai este neliniştitor sau chinuitor.Mă mişc cu precauţie,reacţiile îmi sunt întârziate sau inexistente,sexualitatea încetează,viaţa este o elegie,un madrigal cântat de un cor,undeva departe,sub o boltă cu ecou,în timp ce ferestrele rotunde cu vitralii strălucesc şi spun poveşti care nu mă mai intereseză. "

― Ingmar Bergman , The Magic Lantern