QUOTE : Oare nu cumva bucuria anticipării îl determină pe copil să iubească mai mult Ajunul Crăciunului decât Ziua de Crăciun? Oare nu cumva din cauza că împlinirea dorințelor lui se află atât de aproape, acesta - deși frânt de oboseală - refuză să adoarmă, și se străduiește să țină ochii deschiși? Dar Crăciunul trece și copilul se trezește la realitate. Dorința s-a stins și tot ce înainte stârnea mirarea este pus înapoi în cutie. Actul în sine al despachetării scade oare din farmecul darului? De ce e atât de întortocheată căutarea omului după împlinire? De ce avem mereu impresia că încântarea după care tânjim este așa de greu de obținut și aproape scandalos de complicată?