QUOTE : În imaginația lui Walter Bidlake, seratele apăreau întotdeauna ca o junglă deasă, plină de plante agățătoare. O junglă de zgomote... Oamenii erau rădăcinile arborilor, vocile lor – tulpinile, ramurile ce se clătinau, ghirlandele de liane; papagalii și maimuțele guralive îi evocau semenii lui. Arborii acestei jungle se înălțau pînă în tavan și de acolo se aplecau, ca niște manglieri. ... vegetațiile de sunete puteau aduna destulă forță pentru a străbate acoperișul subtire de sticlă ce le despărțea de întunericul de afară. ... Arborescențele sonore pline de orhidee si de papagali cu pene strălucitoare se înălțau treptat, străbăteau ceața permanentă a Londrei și ajungeau în lumina limpede a lunii, dincolo de fumul orașului. Și le închipuia plutind în lumina lunii, ultimele crenguțe firave și aeriene ale zgomotului.