" Am trecut ieri prin sat. Uliţa pe care eu şi Petruţa ne jucam cu copiii vecinilor, mozoliţi şi rufoşi, dar care ascultau de ordinele noastre cuminţi şi blânzi ca nişte iezi, care ne prindeau viespi, cărora noi le legam o aţă de picior şi le puneam apoi să zboare, nu mai era atât de îngustă.
Căsuţa bunicii, cu perdeluţele ei cu maci la ferestre, cu grădinuţa plină de sângele-voinicului, narcise şi zarnacadele nu mai e. Doar senzaţia unui parfum imprecis de lăcrămioare mi-a încolţit o lacrimă în ochi. De mult bunica ne-a lăsat şi s-a tot dus. Şi-n toţi aceşti ani, când fiecare, pribeag prin lume, a mai lunecat spre vreo amintire din vremea gutuilor şi merelor îngheţate, ne-am adunat puterile sărăcite şi-am încercat să readucem la viaţă poveştile de odinioară cu ruşi şi nemţi, fete frumoase şi flăcăi arătoşi, şi-am băut câte-un pahar de sufletul bunicii, lăsând să cadă în tăcere şi neuitare un strop de vin în ţarina ce-a înghiţit-o şi care-apoi ne-o înghiţi şi pe noi, după rost. Nici nucii unchieşi de pe uliţa strâmtă de altădată, nici lanurile de prorumb nu ne-or mai şti în marea noastră trecere în care doar Dumnezeu ne va fi martor...
Bunica avea nume de floare, vol. 'Ardei iuti. Povestiri la imperfect. "

― Nicoleta Beraru