" Descrisesem sufletele așa cum mi le imaginam eu, ușoare ca fulgii și invizibile, plutind în sus printr-un strat de nori care arăta ca unul de bumbac, dar era răcoros, cețos și foarte ud. Până ce sufletele străbăteau plafonul noros, veșmintele lor lumești aveau să fie îmbibate de umezeală. Apoi aveau să treacă printr o zonă însorită și caldă, care mirosea a pâine prăjită, apoi printr un nou strat rece și umed. Cald, rece, cald, rece, până ce aerul se subția și cerul se întuneca, devenind din albastru deschis bleumarin.
Descrisesem apoi spațiul extraterestru. Stele pretutindeni, ca niște gămălii de diamant. Comete cu cozi sfârâind de foc incandescent. Ploi de meteoriți roșii, portocalii și albaștri. Planete colorate învârtindu-se în jurul unor sori fierbinți. Sufletele aveau să-și continue mult timp ascensiunea prin acest spațiu vast și scânteietor, până ce aveau să ajungă într-un întuneric profund, unde capetele lor aveau să atingă ceva care părea un plafon, dar era o membrană delicată străbătută de vinișoare subțiri, gata să se sfâșie dac-o împungeai cu degetul. Dincolo de această membrană se aflau raiul sau iadul, în funcție de felul în care se comportaseră sufletele pe pământ. "

― Tanaz Bhathena , A Girl Like That