" Nu, îşi spuse Cicikov, femeile sunt ceva... Aici, el dădu din mână a lehamite: pur şi simplu omul nu mai are ce zice! Ia încearcă să povesteşti sau să redai tot ce le trece fugar pe chip, toate şerpuirile, toate aluziile! N-ai să fii în stare să redai nimic. Numai ochii lor sunt o ţară nemărginită, în care, dacă omul intră, s-a isprăvit cu el! De-acolo nu-l mai scoţi nici cu cangea, cu nimic. Hai încearcă, de pildă, să descrii cel puţin strălucirea lor: e umedă, e catifelată, e ca zahărul. Numai unul Dumnezeu mai ştie cum poate fi această strălucire a ochilor! Şi aspră, şi molatecă, şi chiar cu totul languroasă sau, cum spun unii, plină de încântare sau fără încântare, dar, chiar mai rău ca atunci când e plină de încântare, aşa ţi se agaţă de inimă şi-ţi trece încoace şi încolo prin suflet, ca un arcuş. Nu, nici n-ai cum să găseşti cuvântul potrivit: zi-i jumătatea galantă a seminţiei omeneşti şi basta! "

― Nikolai Gogol